Imprimare
PDF

Erdogan, despre masacrele impotriva armenilor: Turcia va plati, daca istoricii independenti o vor considera vinovata


Presedintel turc Recep Tayyip Erdogan afirma ca Turcia este pregatita sa plateasca pretul masacrelor comise impotriva armenilor, daca istoricii independenti vor considera ca este vinovata, acesta refuzand insa din nou sa califice masacrele drept „genocid”, informeaza Agerpres.

„Daca rezultatele cercetarilor vor releva ca am comis o crima, daca trebuie sa platim un pret pentru aceasta, vom lua masurile necesare”, a indicat seful statului turc in timpul unui interviu televizat difuzat joi seara de postul public TRT.

Turcia a negat intotdeauna acuzatiile ca Imperiul otoman a comis masacre sistematice impotrva populatiei armene in timpul Primului Razboi mondial.

Intr-un gest fara precedent, in luna aprilie 2014, Erdogan — atunci prim-ministru — a prezentat condoleante pentru armenii ucisi, facand referire la o „durere comuna”, dar a exclus posibilitatea ca, odata cu manifestarile de anul acesta dedicate marcarii a 100 de ani de la evenimentele din 1915, sa recunoasca faptul ca a existat un genocid.