Imprimare
PDF

Decizia finala luata in cazul studentului britanic condamnat pe viata pentru spionaj in Emirate


Emiratele Arabe Unite a luat decizia de a-l achita pe Matthew Hedges, studentul acuzat ca ar fi spionat pentru sau in numele Marii Britanii, relateaza Al Jazeera.
Un oficial din Emirate a precizat ca Hedges, aflat in inchisoare din luna mai, a fost eliberat, nu se stie insa deocamdata cand va parasi teritoriul EAU.
 
Achitarea, facuta prin decret prezidential, a venit la doar cateva zile de la o sentinta in prima instanta de condamnare a acestuia la 25 de ani de inchisoare, urmati de deportare. Perioada de 25 de ani de inchisoare fiind echivalentul pedepsei pe viata dupa legile din Emiratele Arabe Unite.
 
“Studentului i se va permite sa paraseasca EAU odata ce formalitatile sunt incheiate”, a precizat un oficial din Emirate, citat de Al Jazeera.
 
Dupa nenumarate incercari nereusite de a-i obtine eliberarea, sotia studentului s-a declarat multumita de decizie.
 
“Gratierea lui Matt este cea mai buna stire pe care am fi putut s-o primim. Multumesc prietenilor, familiei, presei, academicienilor si publicului larg pentru sustinerea lor neconditionata - am fost readusa la viata”, a scris Daniela Tejada, sotia studentului, pe Twitter.
 
Tot ea fusese si cea care, in urma deciziei de condamnare luata acum cateva zile, criticase vehement autoritatile britanice pentru modul in care au tratat problema sotului ei, acuzandu-le de “proasta gestionare” si de faptul ca nu “au luat in serios cazul”.
 
Matthew Hedges, in varsta de 31 de ani, se afla in Emirate in calitate de doctorand al Universitatii Durham, el fiind retinut in luna mai pe Aeroportul International Dubai.
 
Pe toata durata retinerii, el a sustinut ca facea doar cercetari cu privire la strategia de securitate a Emiratelor, insa autoritatile au precizat ca a fost gasit vinovat de “acte de spionaj pentru sau in locul Guvernului britanic”.
 
“Era cercetator part-time, om de afaceri part-time, dar 100% a fost agent operativ full-time”, declarase atunci un oficial din Emirate.
 
Acuzatia a pretins si fapul si-ar fi recunoscut fapta in fata unei instante judecatoresti din Abu Dhabi. O afirmatie contestata de rudele acestuia, care au sustinut ca, de fapt, ar fi fost fortat sa semneze un document scris in araba si care ar fi avut rolul sa serveasca drept marturisire.
 
Alaturi de Matthew Hedges au mai fost gratiate alte 699 de persoane.